România traversează una dintre cele mai solide perioade de afirmare agricolă din ultimele decenii, iar acest fapt nu trece neobservat nici în Parlament. În plenul Camerei Deputaților, deputatul Remus Lăpușan a prezentat o declarație politică în care a evidențiat amploarea progreselor realizate de agricultura românească și reconfirmarea poziției țării noastre ca lider regional și european în producția agricolă.
Potrivit acestuia, România ocupă în prezent primul loc în Uniunea Europeană la exportul de cereale, depășind state cu tradiție agricolă consacrată – Franța, Germania sau Polonia. Performanțele nu se opresc aici, sectorul agroalimentar românesc înregistrează recorduri istorice la exportul de carne și animale vii, semn al competitivității tot mai ridicate și al profesionalismului fermierilor români.
„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Ele reflectă investițiile constante în modernizarea fermelor, extinderea sistemelor de irigații, digitalizarea proceselor agricole și accesul mai facil la fonduri europene. Totodată, sunt dovada muncii și rezilienței fermierilor români, care, în pofida provocărilor climatice și economice, au reușit să transforme agricultura într-un motor real de creștere și export”, a declarat deputatul Remus Lăpușan.
Parlamentarul clujean a subliniat rolul consistent pe care Ministerul Agriculturii l-a avut în sprijinirea sectorului agricol, prin programe precum „Legume în spații protejate”, Investalim, schemele pentru irigații sau măsurile de reducere a costurilor la energie. Aceste inițiative au oferit fermierilor instrumente concrete pentru dezvoltare și scalare, contribuind la stabilitatea capacității de export chiar și în anii agricoli dificili.
Totodată, Lăpușan a punctat faptul că următoarea etapă esențială pentru agricultura românească o reprezintă investițiile continue în infrastructura rurală, depozitare, procesare și transport. „Succesul agriculturii românești este un motiv de mândrie națională, dar și o responsabilitate. Trebuie să facem pasul următor: acela de a exporta nu doar materii prime, ci și produse finite, cu valoare adăugată. Doar astfel fermierii și procesatorii români vor beneficia pe deplin de munca lor”, a afirmat deputatul.
În viziunea sa, România are potențialul de a deveni nu doar grânarul Europei, ci și un hub al inovației și sustenabilității agroalimentare, dacă se va continua pe direcția predictibilității legislative, stabilității fiscale și sprijinului susținut pentru tinerii fermieri.
„Agricultura românească merită respectul și recunoașterea tuturor. Ea asigură hrana, locuri de muncă și echilibrul economic al comunităților rurale. Performanța prezentă trebuie transformată într-un model de dezvoltare durabilă, bazat pe parteneriat, profesionalism și responsabilitate. România și-a recâștigat locul pe harta agricolă a Europei, iar datoria noastră este să consolidăm acest succes”, a conchis Remus Lăpușan.
Declarația reafirmă angajamentul ferm pentru o agricultură modernă, competitivă și orientată spre viitor – un pilon strategic pentru dezvoltarea economică a României