„Știț’ cum îi, la fiecare casă-i crușe, da nu-i pusă-n poartă. Să fie orișine-ar fi, că-i domn, că-i țăran, că-i gazdă, că-i ș-ar fi, în fiecare casă este ceva, ori din lipsuri, din neajunsuri, ori din copii, ori că o zâs nu știu șine nu știu șe, ori că o făcut nu știu șine nu știu șe, șî să spuie șine ș-a vre, la fiecare casă îi șeva. Da’, când îi dragoste șî înțălejere, tăte le lași la o parte și nu le baji în samă.

Am 50 de ani de căsătorie, da’ n-am gândit niciodată că nu am făcut bine când o-am cerut… Am lucrat așe, ca robdii, șî ne-am făcut de tăte, avem patru copii și i-am purtat la școlă. Doamne, șii lăudat că tăț’ îs bine, sănătoși, și ș-a mai mare avere și bucurie îi când îs copii sănătoși. Ne-o ajutat Dumnezo că numa’ prin Dumnezo poț’ ajunje să meri pân’ viață. Ș-acuma… ș-a mai și, Dumnezo știi”.

Sursa: Tradiții Clujene