Una dintre cele mai importante personalități din istoria românilor ardeleni a fost generalul Ioan Boeriu, un erou al Primului Război Mondial. El a fost decorat atât de împăratul austro-ungar Carol I, cât și de Regele Ferdinand I al României. Ioan Boeriu a fost la comanda trupelor românești care au ocupat, în toamna anului 1918, Viena și Praga, iar în anul 1919 a fost comandantul trupelor ardelenești care au ocupat, alături de Armata Regală Română, Budapesta.

Ioan Boeriu s-a născut în 10 Octombrie 1859, în satul Recea, de lângă Făgăraș. Tatăl său era militar de carieră. Părinții lui Ioan Boeriu ar fi vrut să îl facă preot, însă el s-a înscris la Școala de Cadeți de Infanterie din Sibiu, pe care a terminat-o cu calificativul „eminent”.

Ioan Boeriu a devenit ofițer în armata austro-ungară, iar în anul 1914 era colonel și comanda Regimentul 76 infanterie, care s-a distins în luptele contra armatei ruse.

Ioan Boeriu a fost artizanul victoriei austro-ungare de la Polichna, bătălie în care a fost grav rănit. A rămas infirm, însă a primit gradul de general, titlul de baron, Ordinul Maria Tereza și funcții de comandă în Ministerul de Război din Viena.

În 11 noiembrie 1918, împăratul Carol I al Austriei i-a oferit gradul de mareșal, înainte de a abdica.

Ioan Boeriu, împreună cu Iuliu Maniu, au preluat comanda celor 60.000 de soldați români din fosta armată imperială, care erau singura forță organizată din Viena cuprinsă de febra unei revoluții bolșevice. După ce au depus jurământul de credință față de națiunea română, soldații lui Ioan Boeriu au ocupat Viena și Praga. Au restaurat ordinea și au predat puterea celor în drept, apoi au plecat spre Transilvania.

La 1 Decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia l-a numit pe Ioan Boeriu comandant al trupelor din subordinea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, pe care le-a condus, alături de Armata Regală Română, împotriva armatei maghiare.

Ioan Boeriu a contribuit la ocuparea Budapestei, în 1919. După desființarea Consiliului Dirigent, el a primit comanda Corpului VII de armată din Sibiu. S-a pensionat în 1921, când a fost decorat cu Coroana României de Regele Unirii, Ferdinand I. Ioan Boeriu a fost și membru al Senatului României și s-a implicat în activitatea ASTRA. A murit la 90 de ani, în 1949, la Sibiu.

Generalul român care a alungat comunismul din trei ţări
de Camelia Onciu

Participant la Marea Unire de la Alba Iulia, Ioan Boeriu a devenit primul general de corp de armată a Transilvaniei din România Reîntregită
Generalul Ioan Boeriu baron de Polichna este un nume mai puţin cunoscut braşovenilor, deşi meritele militare şi originea braşoveană ar trebui să-i confere un loc printre personalităţile noastre de seamă. Generalul Boeriu a fost un mare om de arme şi unul dintre puţinii care şi-au păstrat gradul de general în două regimuri politice atît de diferite: Imperiul Austro-Ungar şi Regatul României. Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a consfinţit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Boeriu a devenit ulterior comandantul tuturor forţelor militare ale Transilvaniei, primul din istoria Transilvaniei reunită cu România. Vienezii îi datorează braşoveanului înăbuşirea revoltei bolşevice din 1918. Fără aportul lui, poate că astăzi s-ar fi vorbit ruseşte la Viena. Generalul a fost decorat cu distincţii pe care puţini eroi ajung să le primească. Există o casă memorială în comuna Recea, însă puţini turişti îi treg pragul.La şcoala copiilor de grăniceri

Acum 155 de ani, pe 10 octombrie 1859, se năştea în Vaida-Recea, un sat din Comitatul Făgăraş al Austro-Ungariei, Ioan Boeriu, cel ce avea să devină un mare general român, participant la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Tatăl său, grănicerul român Ioan Boeriu, a fost cel care l-a inspirat în alegerea profesiei. Cei din neamul Boeriu, ale căror rădăcini ajung pînă în secolul XVII, erau pedestraşi. Numele familiei vine de la faptul că li se spunea „boeri“, doar ei avînd drept de vot. În anul 1765, locuitorii din Vaida-Recea au fost militarizaţi. Aici s-a înfiinţat Regimentul I grăniceri (1763-1851). Tot la Vaida- Recea, a fost sediul companiei a IX-a şi a batalionului al doilea din regimentul grăniceresc, care-şi avea comandamentul în comuna Orlat (Sibiu), regiment românesc ce avea în jurisdicţie 82 de sate, aşezate între Haţeg şi Zărneşti. Cazarma grănicerilor era fosta „şcoală capitală“ şi actuala clădire a şcolii din Recea. Dintre fiii grănicerilor, Ioan Boeriu a ajuns om de seamă. Şi-a început studiile la această şcoală grănicerească, instituţie la care erau daţi, prin tradiţie, toţi copiii grănicerilor români din Ţara Făgăraşului. După absolvirea cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul Romano-Catolic din Sibiu, unde a învăţat germana foarte bine. Mama lui, Ana, l-a îndemnat să urmeze teologia, astfel că Ioan s-a întors în satul natal ca preot ortodox. Dar unul dintre mentorii săi a fost colonelul pensionar David Urs de Margina, decorat cu Ordinul Maria Terezia, preşedintele „Fondului scolastic grăniceresc“ din Sibiu şi conducător al şcolilor grănicereşti din sudul Transilvaniei. La sfatul lui, Ioan s-a înscris la Şcoala de Cadeţi de Infanterie (Kadettenschule) a armatei austro-ungare din Sibiu.

Carieră militară exemplară
Kadettenschule din Sibiu era o şcoală militară pregătitoare. Candidaţii trebuiau să aibă vîrsta de cel puţin 16 ani şi patru clase secundare. Elevii urmau aici patru ani, după care, absolvenţii erau distribuiţi la regimente cu gradul de stegari (Fähnrich), echivalentul gradului de plutonier. Apoi trebuia executat obligatoriu un stagiu de un an, care pentru unii putea să dureze şi 4-5 ani, în funcţie de locurile bugetate şi de calificativele primite. Respectîndu-se cu stricteţe ordinea mediilor de absolvire, absolvenţii erau înaintaţi la gradul de sublocotenenţi activi. După terminarea studiilor militare cu calificativul „eminent“, tînărul Ioan Boeriu a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul austro-ungar de infanterie nr. 68 al corpului de armată nr. 4 din Budapesta, unde în 1900 ajunsese deja căpitan. A primit diferite funcţii în regimente din Bosnia, Budapesta şi Viena. În anul 1905 a fost avansat maior şi comandant de batalion al regimentului nr. 76 din Esztergom (Ungaria). La 1 mai 1909 a fost avansat la gradul de locotenent colonel. În această perioadă se găsea în statul major al Regimentului de infanterie nr.33 din garnizoana Arad, unitate formată în cea mai mare parte din ostaşi români. La 1 septembrie 1909 a fost numit locotenent-colonel, iar la 1 mai 1914 a avansat la rangul de colonel. În fruntea Regimentului de infanterie nr.76, a participat la campaniile armatei austro-ungare în anii Primului Război Mondial, pe frontul rusesc.

A primit ultimul Ordin Maria Terezia
În dimineaţa zilei de 23 august 1914, colonelul a aşteptat pe un front de 30 km lungime la Polichna, în apropiere de Krasnik, cu 18 batalioane, dotate cu numai 10 baterii. Forţele ţariste erau impresionate. Soldaţii conduşi de Boeriu au luptat 13 ore, s-au ales cu mari pierderi, dar au oprit inamicul, înainte de sosirea ajutoarelor (patru regimente). Trei steaguri, 18 tunuri şi numeroase mitraliere au fost capturate şi 6.000 de soldaţi ruşi au fost luaţi prizonieri. Cucerirea satului Polichna a pregătit victoria austriacă în bătălia de la Krasnik. Pe 24 noiembrie 1914, Boeriu a reuşit, după mai multe zile de lupte grele, să recupereze poziţiile ruseşti de la Jangrot, care însă nu au putut fi menţinute din cauza numărului superior de luptători inamici. Colonelul a cerut retragerea regimentului său slăbit după trei zile de lupte grele. În bătălia de la Sulozcsova, Boeriu a fost rănit grav şi transportat la un spital din Viena. Rămas infirm, generalul a fost transferat la Ministerul Cezaro-Crăiesc de Război, unde a lucrat ca expert militar, dar a fost şi preşedinte al Consiliului de Onoare al Ministerului. În anul 1917 a obţinut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa I, ceea ce impunea şi înnobilarea. Astfel, braşoveanul a primit titlul de baron cu predicatul „de Polichna“, după numele localităţii unde s-a remarcat. De altfel, Ioan Boeriu a primit de-a lungul carierei numai distincţii înalte, cea mai rîvnită fiind Crucea de Cavaler al Ordinului Maria Terezia. A devenit astfel al doilea ofiţer român decorat cu acest ordin militar habsburgic, după David Urs, dar şi ultimul, înainte de prăbuşirea imperiului.

Armata românilor din inima imperiului
Înainte de a primi medalia, Ioan Boeriu a mărturisit: „Dacă mi s-ar acorda Ordinul «Maria Tereza», m-ar bucura numai fiindcă s-ar consacra astfel eroismul regimentului meu“. La 11 noiembrie 1918, braşoveanul a avansat la gradul de Feldmarschalleutnant, al treilea rang după Feldzeugmeister şi Feldmarschall. Unii istorici scriu că ar fi fost chiar feldmareşal (cel mai înalt grad) al armatei imperiale austro-ungare. Sfîrşitul războiului, din toamna anului 1918, l-a găsit pe generalul român în fruntea Senatului Militar Român din Viena, unde conducea Sfatul central al ofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Bucovina. În Viena, Ioan Boeriu şi politicianul Iuliu Maniu au scris o importantă pagină de istorie, care a împiedicat instaurarea comunismului în capitala Austriei, aflată în pragul revoluţiei bolşevice. Armata austro-ungară era la un pas de dezmembrare, în urma unui val uriaş de dezertări. Întreaga Vienă era în haos, greva generală, provocată de bolşevici, cuprinsese şi autorităţile, inclusiv armata şi poliţia, iar populaţia era înspăimîntată de violenţe, violuri şi tîlhării. În aceste momente apocaliptice, Maniu şi Boeriu s-au prezentat în audienţă la Ministerul de Război, la generalul von Straeger Steiger, şi au cerut să li dea putere deplină pentru restabilirea ordinii. Au solicitat şi li s-a acordat conducerea cazărmilor Carol şi Ferdinand, unităţi militare în care luptau mulţi români. Cei doi lideri au format o adevărată armată naţională românească, ce dispunea de 60.000 de soldaţi în Viena şi în împrejurimi. Plus alţi 100.000, răspîndiţi în tot imperiul.

Legiunea Românească în acţiune
Militarii români din armata austriacă au fost organizaţi sub umbrela unui stat-major prezidat de baronul Ioan Boeriu. Au instalat comandamentul chiar într-o aripă a Ministerului de Război din Viena. Senatul românilor a fost autoritatea care a condus Viena timp de 55 de zile, pînă cînd autorităţile austriece au reuşit să recapete controlul. Astfel, unităţile comandate de Boeriu au scăpat capitala austriacă de un dezastru imens: instaurarea republicii bolşevice. Soldaţii români au impresionat prin disciplină şi prin vitejie. Dacă nu ar fi fost românii, Austria ar fi riscat să aibă soarta Ungariei. La Budapesta, soldaţii bolşevici din fosta armată austro-ungară creaseră Republica Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa Centrală, condus de Bela Kun. Această republică avea să fie desfiinţată în anul 1919 tot de către Boeriu, aflat în fruntea armatei regale române, care a ocupat Budapesta după ce bolşevicii maghiari atacaseră Transilvania. În urma ocupaţiei armatei române, la Budapesta a venit la putere amiralul-regent Miklos Horthy, cel care avea să ocupe, două decenii mai tîrziu, Transilvania de Nord. Spărgătorul de comunism, Ioan Boeriu, a restaurat pacea şi ordinea şi în Praga. Maniu a avut şi el un rol decisiv. El a organizat într-o Legiune Românească miile de români staţionaţi în Praga şi proveniţi din Cluj, Braşov şi Oradea. Timp de 20 de zile, Legiunea Românească a ocupat Praga şi a predat administraţia publică în mîinile noilor autorităţi. După aceste acţiuni de răsunet, ostaşii români care luptaseră sub steag străin, în frunte cu Boeriu, s-au întors în Transilvania.Marea Unire s-a făcut în linişte

La plecarea din Viena, trupele române au participat la sfinţirea drapelului tricolor. Generalul Ioan Boeriu şi ostaşii au depus jurămîntul: „Jur credinţă naţiunii române şi supunere în toate Consiliului Naţional Român. Nu voi sta decît în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz şi sub nicio împrejurare“. Întorşi acasă, ardelenii conduşi de generalul Boeriu s-au pregătit pentru Unirea cu România. La Alba Iulia, unităţile militare subordonate generalului Ioan Boeriu au asigurat ordinea necesară pentru ca liderii, adunaţi în sala Cazinei militare, să poată lucra în linişte, în cadrul Marii Adunări Naţionale. Astfel, a fost elaborată Declaraţia de la Alba Iulia prin care românii au decis Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Ordinea era absolut necesară, dat fiind faptul că au venit 1.228 de delegaţi oficiali, reprezentînd toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, plus episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Dar pe lîngă delegaţii oficiali, oamenii veneau cu miile din toate zările, în căruţe, cu trenul, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în acea zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Faptul că această mulţime imensă atît de entuziastă a participat la eveniment fără să se fi produs niciun incident este meritul bunei organizări a unităţilor militare subordonate lui Boeriu. Astfel că, la ora 12,00, pe 1 Decembrie 1918, prin votarea unanimă a Rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvîrşită.
Sursa: rfi.ro