Zona de la confluemța Someșurilor prin condițiile de relief, climă și resurse naturale a oferit condiții necesare pentru așezarea și dezvoltarea unor comunități umane preistorice. Actuala vâlce a municipiului Dej și al localităților din împrejurimi a atras primii hominizi prin bogăția vânătului și pădurile de aici, prin sursele de apă și de peste oferite de bazinul hidrografic al Someșurilor și al văilor conexe. La acești factori se poate adăuga pământul roditor de luncă, exploatat atunci când oamenii au făcut saltul de la culegători și vânători la cel de agricultori și crescători de animale. Alte resurse naturale la fel de importante au fost zăcămintele de sare, folosite pentru prepararea hranei, conservarea alimentelor, dar și pentru relațiile de schimb cu alte comunități mai îndepărtate. Sarea, principala bogăție a subsoilului din zona Dejului a fost și este un ingredient necesar vieții de toate zilele. Minerul de sare și exploatarea lui a determinat prezența omului pe aceste teritorii din cele mai vechi timpuri. Pentru aceste perioade de la începutul istoriei umanității atribuite avut în vedere faptul că aceste grupuri umane nu aveau așezări stabile și acopereau un teritoriu vast în căutarea hranei sau urmând traseul turmelor de animale sălbătice pe care le vânau.

Valea Someșului, o vale largă cu debit bogat, adesea cu terase înalte, adunându-și, prin afluenții ei apele, fie de pe pantele sudice ale Munților Rodnei, fie de pe înținsele Podișuri Pannonice, a constituit, desigur, o atracție pentru om din cele mai vechi timpuri. După confluemța de la Dej a Someșului Mare cu Someșului Mic, Valea Someșului se transformă, totodată, într-o largă Poartă de legătură între Bazinul Transilvanic și Câmpia Tisei (din cadrul mult mai largi a Câmpiei Panonice). Nu este exclus ca și în preistorie, poarta chiar din colțul occidental, unde confluență este mai îngustă și pendulată între cele două unități fizico-geografice: Câmpia Panonică și Podișul Transilvaniei, tocmai de-a lungul acestei importante artere de legătură.

În ceea ce privește istoria străveche a acestor teritorii există puține date provenite din descoperirile științifice arheologice realizate de-a lungul timpului pe teritoriul orașului Dej. Cu toate că potențialul arheologic al zonei este destul de bogat, până la începutul mileniului III, nu au fost realizate săpături arheologice sistematice de amploare care să scoată la iveală importanța preistoriei și a istoriei anterioare edificării orașului medieval. Pentru a acoperi întreaga perioadă a preistoriei și a oferi conturul și imagine de ansamblu asupra evoluției umanității la confluemța Someșurilor, am procedat la prezentări generale ale diferitelor epoci care au anumite caracteristici comune la nivelul Transilvaniei. Am apelat la rolul arheologilor de a căuta adevărul despre istoria umanității și de a-l face cunoscut, prin analogie cu alte cercetări din cuprinderea principiului Dej. Singurele izvoare istorice disponibile pentru reconstruirea istoriei și civilizației din municipliu

Ponor (județul Hunedoara), iar din paleoliticul superior a fost descoperită, în peștera Cioclovina (Munții Sebeșului), o calotă craniană atribuită unui Homo sapiens sapiens.

Deși nu au fost descoperite resturi osteologice ale oamenilor din paleolitic, urme ale prezenței lor au fost descoperite în mai multe zone din Transilvania. Din paleoliticul inferior au fost descoperite mai multe unelte de piatră la Câmpu Mic (județul Cluj) dar și la Tălmăciu (județul Sibiu). În Paleoliticul mijlociu (100.000-33.000/30.000) descoperirile se înmulțesc fiind identificate unelte de tip musterian (răclore cu vârf, piese denticulare) în localități precum Boinești (județul Satu Mare) și Remetea (județul Maramureș). Procesul de diferențiere regională a grupurilor culturale s-a accentuat în Paleoliticul superior (32.000/30.000-13.000). În nord-vestul Transilvaniei au fost identificate straturi de cultură din această perioadă constând din grătare pe capăt de lamă, grătare canelate înălțate și nuclee prismatice și piramidale (de obicei piese din piatră puțin prelucrată). Între anii 1968-1971 au fost realizate cercetări arheologice în localitatea Perii Vadului (comuna Ileanda, jud. Sălaj) și au fost descoperite 295 de piese litice datate în paleoliticul superior. Probabil aceste grupuri umane și-au dus existența pe Valea Someșului, trecând adesea și pe la confluemța Someșurilor, la pescuit, în căutarea hranei, a vânătului, a furtelor sălbătice sau a plante comestibile.

În Epipaleolitic (13.000-9.500/9.000) oamenii preistorici au continuat modul de viață din paleoliticul superior. Datorită unor factori externi, precum schimbările climatice, micile grupuri de vânători - pescari - culegători, aflați în permanentă căutare de hrană pe distanțe mari, foloseau în paralel cu uneltele tradiționale, noi tipuri de unelte și arme, precum microlițele^49 cu forme geometrice trapezoidale.

O descoperire importantă din perioadă de trecere de la paleolitic la mezolitic a fost realizată, în anul 1978, într-o galerie a peșterii Cuciulat, din localitatea cu același nume, aflată pe Valea Someșului, la aproximativ 60 Km de municipiul Dej. În 28 iulie 1978, echipa formată din Mihai Codrescu și Adrian Done (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” din București), care explora partea din cariera Cuciulat (1707 metri lungime totală), a observat mai multe desene roșii, unule peste care, altele cu o interpretare subiectivă. Acestea erau primele picturi rupestre descoperite în România, vechi de aproximativ 12.000 de ani. Cea mai evidentă dintre picturi este un căluț (24,5 x 12,5 centimetri), apoi se remarcă o felină, de dimensiuni apropiate triple. Ulterior, cercetătorii au mai identificat o siluetă umană stilizată și forme ușor păsări. Aparție apertură Cuciulat este legată de existența terasei de 75 m a Someșului (terasa a IV-a), formată în pleistoc. (Sursa documentară)

va urma