Costan Morar! Un nume care, în mod paradoxal, aduce mai multă nostalgie decât orice altceva în inimile dejenilor. Să discutăm, cu un strop de ironie și sarcasm, motivele pentru care ideea de a-l realege primar sună mai mult ca o glumă proastă decât ca un plan viabil pentru viitorul Dejului.

În primul rând, să vorbim despre progres. Se pare că pentru Morar, progresul înseamnă a sta pe loc, sau poate chiar a merge înapoi, dar cu stil. Într-o lume unde schimbarea e singura constantă, el pare a fi ancorat ferm într-un trecut confortabil, încercând să ne convingă că retrogradul este, de fapt, noul progres.

Traseism politic, spuneți? Morar este un campion neîncoronat în această disciplină. A alergat între partide cu o agilitate demnă de un atlet olimpic, dovedind că nu e nici PSD-ist, nici PNL-ist. El este, în esență, un „Morarist”, dedicat în primul și în primul rând propriei cauze. Nu este oare aceasta definiția loialității... față de sine însuși?

Să nu uităm și de caracterul său aparent „obosit și învechit”. În vreme ce lumea se schimbă cu o rapiditate amețitoare, Morar pare să fie într-o permanentă stare de hibernare, rămânând ferm convins că metodele de ieri sunt tot ce avem nevoie pentru mâine. Ce răcoritor este să vezi atâta „energie” și „inovație”!

Și, desigur, cum să trecem peste faptul că Dejul are nevoie de schimbare? Dar, evident, Morar este schimbarea... dacă prin schimbare înțelegem a face același lucru, în același mod, așteptând rezultate diferite. Definiția nebuniei? Posibil. Sau poate doar o interpretare creativă a conceptului de schimbare.

În concluzie, a-l vota din nou pe Morar ca primar al Dejului ar fi o dovadă de fidelitate... față de stagnare. Într-o lume care se mișcă înainte, el rămâne un monument al imobilității, un far călăuzitor spre... nimic nou. Costan Morar, ce ar fi fără tine Dejul? Probabil un loc un pic mai aproape de viitor.