Motto: Omul fără conştiinţă naţională este un om fără de cauză, istorie şi rădăcini.
Acest “motto” ar fi trebuit invatat si mai mult pusin practica de catre administratia actuala a municipiului Dej, astfel încât, în timp, să nu se aștearnă negura vremii asupra ei.
Introducere:
Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. In 1918, România era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea ce au avut de înfruntat înaintașii noștri. Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori.(text preluat din centenar.gov.ro)
Avem obligatia de a omagia figurile naționale: gânditori, oameni politici, militari sau simpli cetățeni. La vremea lor, nu erau mari eroi, ci doar oameni ca noi, cu defecte și calități. Unii ambițioși sau nerăbdatori, alții pesimiști sau descurajați. In 1918, fiecare, însă, a reușit să pună totul deoparte – să se pună pesine deoparte! – în slujba unui țel mai presus de ei: un stat unitar, democratic și o casă mare pentru o mare familie. România Mare urma să devină statul tuturorfiilor săi, indiferent de etnie, religie sau opțiuniideologice. (text preluat din centenar.gov.ro)
Starea de fapt:
Municipiul Dej, la intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu strada 1 Mai, la nr. 27 se găsește casa – fosta proprietate a celui de a fost marele patriot, om politic s iom de cultură dr. Theodor Mihali. Clădirea i-a servit drept locuință în timpul șederii la Dej și azi, poate doar placă memorială, batută de timp, mai aminteste ceva și poate starneste emoție sufletele celor care pretuiesc ceea ce a fost cândva dr.Theodor Mihali, pentru no idejenii.
Acest corifeu al Unirii de la 1918, a început să profeseze ca avocat la Dej. A fondat „Despărțământul Dej al Astrei și Casina Română din Dej (1891), precum și Institutul de Credit și Economii „Someșana” din Dej (1890). A fost prefect al județului Solnoc-Dăbâca (1919), calitate în care i-a întâmpinat în Dej pe regele Ferdinand și pe regina Maria în 26 mai 1919.(sursa – WIKIPEDIA)
Din păcate, indolența, nepasarea, lipsa de respect pentru valorile nationale, a celor care au administrat și gestionat destinele acestei urbe în ultimii ani, au transformat-o în ceea ce este azi…o ruină și un pericol pentru cetățeni care trec zilnic pe lângă ea.

A omagia realizările înaintașilor este frumos, însă nu suficient. Pentru că moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci și o datorie.. A omagia cum se cuvine înaintașii înseamnă înainte de orice a omagia spiritul lor. (text preluat din centenar.gov.ro)

Respectul cuvenit, pentru ceea ce a reprezentat pentrumunicipiul Dej, dr. Theodor Mihali ar fi trebuitmaterializat, pe langa grupul statuar din bronz, realizatde sculptorul clujean Alexandru Lupu , situat în Piața Bobâlna, care îi reprezintă pe trei dintre corifeii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: dr. Theodor Mihali, dr. Alexandru Vaida-Voievod, dr. Ștefan Cicio-Pop si prin reabilitarea, reconditionarea,, punerea în valoare si promovarea locului în care a trăit, a muncit și a clădit cel ce a fost dr. Theodor Mihali, în timpul petrecut în orașul nostru.
Revenind la “ motto-ul” inițial avem obligația morală să promovăm patrimoniul național, istoria, cauza și rădăcinile astfel încât generatiile viitoare să nu își piardă conștiința națională.
.